Conferinţă Alba Iulia: “Probleme practice în aplicarea noilor Coduri penale”.

Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Alba şi Baroul Hunedoara, în parteneriat cu Editura Hamangiu,  organizează Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, conferinţa cu tema “Probleme practice în aplicarea noilor Coduri penale”.

Evenimentul este dedicat memoriei avocatului Camil Velican şi va avea loc în sala Select, Complexul Mercur, Str. Vasile Alecsandri, nr 68, Alba Iulia.

Avocatul Camil Velican a fost primul primar român al oraşului Alba Iulia, fiind învestit cu această demnitate pe 3 decembrie 1918, imediat după înfăptuirea Marii Uniri, datorită participării sale active la realizarea acestui mare eveniment naţional.

În cadrul conferinţei , avocaţi, judecători şi cadre universitare vor susţine prezentări legate de impactul noilor coduri în materie penală şi problemele care apar în aplicarea practică a acestora.

De asemenea, va avea loc şi lansarea volumului “Noul Cod de procedură penală comentat”, coordonat de Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu şi Jud. dr. Andreea-Simona Uzlău.

Programul conferinţei este următorul:

Orele 08,00 – 09,00 Înscrierea participanților & coffee talk

Orele 09,00 – 09,15 Deschiderea conferinței: Av. Ioan Rus – decanul Baroului Alba

Av. Ioan Sorin Cristian – decanul Baroului Hunedoara

Orele 09,15 – 09,45 Evocare

Avocatul Camil Velican – primul primar român al orașului Alba Iulia

Prof. dr. Liviu Zgârciu, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Orele 09,45 – 10,15 Necesitatea și impactul noilor Coduri penale

Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu – Profesor emerit al Facultății de Drept a Universității din București

Orele 10,15 – 11,15 Protecția vieții și protecția vieții în devenire – rolul clarificator și novator al noului Cod penal

Prof. univ. dr. Valerian Cioclei – Facultatea de Drept a Universității din București

Orele 11,15 – 12,00 Aplicarea legii penale mai favorabile – câteva probleme din practica instanțelor.

Judecătorul de drepturi și libertăți în noul Cod de procedură penală

Jud. dr. Andreea-Simona Uzlău – Consiliul Superior al Magistraturii

Orele 12,00 – 12,15 Coffee break

Orele 12,15 – 13,15 Camera preliminară în noul Cod de procedură penală.

Plângerea împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală

Jud. dr. Mihail Udroiu – Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism

Orele 13,15 – 14,15 Dreptul la apărare în noul Cod de procedură penală

Prof. univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ – Facultatea de Drept a Universității Babeş-Bolyai

din Cluj-Napoca

Orele 14,15 – 14,30 Lansare de carte – sesiune de autografe

Noul Cod de procedură penală comentat

Volum coordonat de Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu şi Jud. dr. Andreea-Simona Uzlău

Orele 14,30 Bufet, program de colinde

Beneficiați de reduceri speciale pentru cele mai noi apariţii editoriale din domeniul juridic.

Vă aşteptăm la standul Editurii Hamangiu pe toată durata conferinţei.

Publicat in:
Fără categorie, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 20 noiembrie 2014