Conferinţă cu tema „Înțelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României” organizată de Baroul Bihor în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea

Baroul Bihor în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor

şi Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea organizează conferinţa cu tema

 

„Înțelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României

Se acordă 15 puncte de pregătire profesională continuă

 

PROGRAMUL CONFERINŢEI

Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, Hotel Ramada Oradea

 

Secţiunea de drept civil/procesual civil

09.00 – 09.30 – Înregistrarea participanţilor

09.30 – 13.30 – Dezbateri pe teme de drept civil şi procedură civilă

13.30 – 14.30 – Pauză de masă

Secţiunea de drept penal/procesual penal

14.30 – 18.30 – Dezbateri pe teme de drept penal şi procedură penală

Prezentarea lectorilor:

Civil şi procedură civilă:

  • Dl. av. dr. Traian Cornel BRICIU – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Vicepreşedinte U.N.B.R., Director INPPA;
  • Dl. av. dr. Claudiu Constantin DINU – lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA, responsabil pregătire continuă INPPA – drept privat;
  • Dna. jud. dr. Andrea-Annamaria CHIŞ – judecător la Curtea de Apel Cluj, lector univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
  • Dl. av. dr. Mircea URSUŢA – lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea, lector INPPA, membru în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, lector INPPA;
  • Dl. exec. jud. Bogdan DUMITRACHE – executor judecatoresc, formator INM, membru în comisia de elaborare a NCC, în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a NCC şi în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare NCPC;

Teme: Aspecte cu privire la aplicarea Noului Cod de procedură Civilă. Judecata în prima instanţă şi căile de atac. Implicaţii în materia executării silite.

Penal şi procedură penală:

  • Dl. av. dr. Petruţ CIOBANU – Vicepreşedinte al U.N.B.R., – lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA, Prodecan al Baroului Bucureşti, responsabil pregătire continuă INPPA – drept public

Temă: Metode speciale de cercetare.

  • Dl. jud. dr. Mihail UDROIU – judecător la Curtea de Apel Oradea, formator la Institutul Naţional al Magistraturii, membru în Comisiile de elaborare a proiectului Noului Cod penal şi a Noului Cod de procedură penală.

Temă: Noi situaţii generatoare de practică neunitară rezultate în urma OUG nr.18/2016. Implicaţii în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale.

  • Dl. av. dr. Mihai Adrian HOTCA – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Membru în comisia de elaborare a proiectului legii de punere în aplicare a Codului penal, lector INPPA.

Temă: Probleme de drept privind infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

*

Având în vedere faptul că se doreşte a fi o conferinţă interactivă, rugăm toţi participanţii să trimită orice problemă de drept, ce o doresc a fi supusă discuţiei în cadrul conferinţei, pe adresa de email [email protected], până la data de 10.01.2017.

Taxa de participare este de 200 de lei şi se va achita în contul RO20BRDE050SV64779580500, deschis la BRD Oradea pe numele Baroului Bihor, cod fiscal 16071369.

Pentru avocaţii stagiari, taxa este de 100 de lei.

În taxa de participare sunt incluse: mapa de conferinţă, pauzele de cafea şi masa de prânz.

În vederea participării, cei interesaţi vor depune o declaraţie de participare, la care vor ataşa o copie a ordinului de plată (care face dovada efectuării plăţii). Depunerea declaraţiei de participare şi a ordinului de plată pentru taxa de participare se poate face prin e-mail, la adresa [email protected] sau se poate depune la secretariatul Baroului Bihor, între orele 9.00 şi 15.00. Data-limită pentru înscrieri este 10 ianuarie 2017, ora 14.00.

Problemele ce vor fi abordate vor fi aduse la cunoştinţă după primirea sugestiilor de la participanţi şi centralizarea acestora.

Pentru mai multe detalii – [email protected] sau tel. 0259/411.799; 0359/410611.

Publicat in:
Conferințe, Diverse, Fără categorie, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 6 ianuarie 2017