Temele dezbaterilor din 26 ianuarie, 2, 9 si 16 februarie 2017

În continuarea Programului lansat la 19 februarie 2015, privind dezbaterile – atelier organizate de Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor – INPPA – la sediul UNBR (Palatul de Justiție, Splaiul Independenței nr. 5, sector 5)

Informăm avocații cu privire la temele dezbaterilor din 26 ianuarie, 2, 9 şi 16 februarie 2017:

I. 26 ianuarie 2017, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Malpraxis medical. Aspecte privind raspunderea civila si penala in domeniul medical. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Petruț Ciobanu – lector univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; Prodecan Baroul Bucureşti, Vicepreședinte U.N.B.R. Invitat: domnul avocat Bugnariu Dănuţ-Ioan, Baroul Bucureşti.

II. 2 februarie 2017, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Garanții legale privind buna conduită a persoanei acuzate în cadrul procesului penal. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Petruț Ciobanu – lector univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; Prodecan Baroul Bucureşti, Vicepreședinte U.N.B.R. Invitat: doamna avocat drd. Nadia Cantemir – Stoica, Baroul Bucureşti.

III. 9 februarie 2017, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Problematici privind cheltuielile de executare. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Claudiu Constantin Dinu – lect. univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti. Invitat: doamna jud. dr. Evelina Oprina – prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

IV. 16 februarie 2017, ora 17.00, dezbatere cu tema: Aspecte privitoare la poprire şi executarea silită a terțului poprit. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Claudiu Constantin Dinu – lect. univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti. Invitat: domnul jud. Vasile Bozeşan,  Tribunalul Teleorman, Secţia civilă.

Astfel cum a fost inițiat proiectul, în cadrul susținerii temelor de formare profesională continuă, dezbaterile vor avea caracter interactiv, fiind invitați şi reprezentanți ai altor profesii juridice/judiciare (magistrați, executori judecătoreşti, notari publici, practicieni în insolvență).

Dezbaterile vor avea loc în sala Comisiei Permanente a UNBR şi a Comisiei Centrale de Disciplina (sala E 24) de la etajul 1 al Palatului de Justiţie (localizată deasupra garderobei).

Accesul se face pe la intrarea principală a Palatului de Justiție, iar participanții se vor identifica la intrare cu cardul de avocat.

Înscrierile se fac prin email, la adresa de email: conferinte@inppa.ro. Numărul de locuri pentru fiecare dezbatere este limitat la 25. Înscrierea se va realiza prin email, cu indicarea datelor de contact (nume şi prenume, baroul, adresă de email şi număr de telefon), numărul maxim de locuri fiind ocupat în ordinea primirii cererilor de înscriere. Persoanele înscrise astfel vor fi contactate, având obligația achitării taxei de 60 de lei / dezbatere, în 24 de ore de la confirmarea înscrierii. Dovada plății va fi comunicată prin email (contabilitate@inppa.ro) în 24 de ore de la confirmarea înscrierii, în caz contrar, locul devenind disponibil.

Taxa urmează a se achita prin ordin de plată sau transfer bancar, în contul INPPA (IBAN: RO56RNCB0082044172480001, B.C.R. Bucureşti, Sucursala Unirea, CIF: 16137943). Persoanele care doresc emiterea unei facturi pentru suma achitată, vor preciza odată cu comunicarea confirmării plăţii şi datele de facturare.

Pentru participarea la oricare din temele de dezbatere, se vor acorda 3 puncte de pregătire profesională continuă.