DECIZIA NR. 1489
În conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. a) şi lit. b) raportate la art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în aplicarea dispoziţiilor art. 295 din Statutul profesiei de avocat,
Comisia Permanentă,
DECIDE:
I. Se aprobă principiile reorganizării examenului pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv, după cum urmează:
- Examenul se va susţine în raport de opţiunea candidaţilor, la următoarele materii obligatorii şi opţionale:
a) materii obligatorii:
– drept civil;
– drept penal.
b) materii opţionale:
– drept constituţional şi contenciosul constituţional;
– drept administrativ şi contenciosul administrativ şi contravenţional;
– drept fiscal, procedură fiscală şi contencios fiscal;
– drept procesual civil;
– drept procesual penal;
– dreptul familiei;
– drept comercial (teoria obligaţiilor; contracte
comerciale);
– drept comercial (insolvenţă);
– drept comercial (societăţi comerciale);
– drept bancar;
– dreptul concurenţei;
– dreptul protecţiei consumatorului;
– dreptul proprietăţii intelectuale;
– dreptul mediului;
– drept comunitar european şi instituţii europene;
– drepturile omului şi contenciosul drepturilor omului;
– dreptul muncii şi securităţii sociale.
2. Fiecare candidat va fi examinat la 4 (patru) materii de examen, în raport de specializările în care s-a iniţiat, conform opţiunii manifestate expres în cererea de înscriere la examen. În mod obligatoriu, materiile opţionale sunt astfel grupate încât să se asigure verificarea preponderent practică a candidaţilor cu respectarea regulii obligativităţii examinării la cel puţin una din disciplinele obligatorii menţionate mai sus.
3. Tematica de examen, bibliografia şi eventual subiectele de examen vor fi elaborate prin grija membrilor Comisiei Permanente de avocaţi, cadre didactice universitare şi departamentele Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A.
4. Hotărârea Consiliului U.N.B.R. prin care vor fi aprobate, în final, disciplinele de examen, tematica de examen şi bibliografia va fi aplicată începând de la 1 ianuarie 2008.
II. Principiile reorganizării examenului pentru dobândirea titlului profesional de avocat definitiv urmează să fie dezbătute şi aprobate de către Consiliul U.N.B.R. în şedinţa din 15 decembrie 2007.
III. Prezenta Decizie se comunică barourilor prin e-mail şi se publică pe website-ul www.unbr.ro.
P R E Ş E D I N T E,
Av. dr. Gheorghe FLOREA