Uniunea Națională a Barourilor din România participă la proiectul MULTILAW de schimb de avocați în statele membre UE. Anunț privind selecția participanților

Uniunea Națională a Barourilor din România participă în calitate de partener la Proiectul MULTILAW al cărui scop este schimbul de avocați între țările Uniunii Europene (UE) care urmărește să permită o mai mare mobilitate a avocaților în cadrul Uniunii Europene și să contribuie la dezvoltarea unei culturi judiciare europene.

Proiectul este condus de Fundația Europeană a Avocaților, în parteneriat cu barourile locale din Atena și Paris, consultanții juridici din Polonia și barourile naționale din România, Lituania, Spania și Republica Cehă. În timpul ciclului de viață al proiectului, avocații din 7 state membre ale UE (tineri avocați cu o experiență profesională de până la 5 ani) vor avea posibilitatea de a fi instruiți în străinătate în instituțiile gazdă din sectorul juridic.

Pe durata proiectului sunt prevăzute 4 perioade de schimb între avocații europeni. Prima rundă de apeluri pentru candidaturi va dura până la sfârșitul lunii octombrie 2017. Avocații selectați în cadrul primei runde vor participa la program în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018, luând în considerare preferințele și disponibilitatea posturilor în instituțiile gazdă. Tot astfel, al doilea apel de candidaturi se va desfășura din ianuarie până la sfârșitul lunii februarie 2018 și ulterior, a doua rundă de schimburi va avea loc din martie până în iunie 2018. Aceeași linie de timp se aplică în a treia și a patra rundă, așa cum se arată în al doilea tabel de mai jos.

2017 2018
Sept. Oct. Noi. Dec. Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun.
Apeluri pentru candidaturi

1 rundă

Schimburi

1 rundă

Apeluri pentru candidaturi

Runda a 2 – a

Schimburi

Runda a 2 – a

2018 2019
Iul. Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Ian. Feb. Mar. Apr.
Apeluri pentru candidaturi

Runda a 3 – a

Schimburi

Runda a 3 – a

Apeluri pentru candidaturi

Runda a 4 – a

Schimburi

Runda a 4 – a

În total, în cele 4 etape, 10 avocați români vor fi trimiși în străinătate iar U.N.B.R. va găzdui 10 avocați europeni.

Durata fiecărei plasări va fi de două săptămâni, iar instituțiile gazdă din țările partenere vor fi fie barouri locale sau naționale, fie firme private cu activități transfrontaliere în Europa. Se preconizează că primele schimburi vor avea loc în noiembrie 2017, iar numărul total de avocați care vor participa la schimburi va fi de 75.

Schimburile nu au niciun cost pentru instituțiile beneficiare iar cheltuieli de deplasare, de ședere și de cazare ale avocaților participanți sunt acoperite.

U.N.B.R. inițiază procesul de selectare a 5 (cinci) avocați care doresc să participe în proiect, într-un alt stat UE pentru rundele 1 și 2. Apelul este adresat avocaților practicieni cu experiență profesională de maximum 5 ani și cu o înaltă și demonstrabilă cunoaștere a limbii engleze.

Statele membre de destinație pot fi: Franța (Paris), Olanda (Haga), Grecia (Atena), Republica Cehă, Polonia, Lituania sau România.

Cererea trebuie să conțină curriculum vitae (în limba engleză), formularul de înscriere completat, o scurtă scrisoare de motivație care să explice rațiunile care ar trebui avute în vedere la selectarea pentru a participa în proiect (în limba engleză), numărul dosarului profesional, adresa de e-mail, telefon de contact.

Candidaturile pot fi trimise prin e-mail la următoarea adresă: [email protected], cu menționarea în titlul mesajului a numelui candidatului, a titlului proiectului (MULTILAW) precum și a perioadei de schimb pentru care s-a făcut opțiunea.

Costurile sunt subvenționate parțial de Comisia Europeană după cum urmează: (a) cheltuielile de călătorie vor fi rambursate până la 500 EUR; (b) diurna (reprezentând costul cazării și al meselor) este de 100 EUR pe zi, cu un total de 1400 EUR pentru perioada de două săptămâni.

Termenul de primire a candidaturilor este 30 octombrie 2017. Decizia va fi comunicată până la data de 6 noiembrie. Comunicarea va fi trimisă prin e-mail fiecărui candidat, inclusiv celor care nu au fost selectați.

Puteți consulta Ghidul practic pentru programul de schimb 2017-2019 în limba engleză și limba română

Publicat in:
Diverse, Slider, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 10 octombrie 2017