A fost publicată HOTĂRÂREA NR. 09 privind propunerile formulate în cadrul Congresului avocaților 2017

UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
CONGRESUL AVOCAŢILOR
BUCUREŞTI, 23 – 25 MARTIE 2017

HOTĂRÂREA NR. 09

Congresul Avocaților, întrunit la 23 – 25 martie 2017 în București, constituit în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R.,
Luând în examinare materialele scrise transmise Congresului de delegații care au propus adoptarea de hotărâri, rezoluții, apeluri privitoare la modificarea directă de către Congres a unor acte normative cu caracter infra-parlamentar care intră în competența Congresului dar și unor acte normative,
În aplicarea dispozițiilor art. 64 alin.(2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

HOTĂRĂȘTE:

I. Cu privire la organizarea profesiei de avocat

Art. 1. Se ia act de propunerile privind:
a. modificarea și completarea prevederilor Legii nr. 51/1995, depuse în preziua Congresului avocaților sau în Congres de delegați;
b. modificarea și completarea prevederilor Statutului profesiei de avocat depuse în preziua Congresului avocaților sau în Congres de delegați; extinderea prevederilor Regulamentului comisiilor de cenzori din sistemul CAA la toate Comisiile de cenzori ale UNBR și ale barourilor;
c. elaborarea unui Ghid de bune practici privind criteriile de stabilire a onorariilor minimale;
d. renegocierea Protocolului încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției referitor la onorariile pentru prestațiile din oficiu ale avocaților privind următoarele:
– majorarea onorariilor din oficiu, cu cel puțin 30% în general, iar în etapa judecății cu cel puțin 50%;
– eliminarea limitei maxime a onorariilor;
– imposibilitatea reducerii onorariilor de către instanțele de judecată;:
– introducerea unor prevederi pentru situația specifică barourilor pe a căror rază de activitate exista penitenciar, cu referire la situația audierilor de către organele de urmărire penală care se deplasează din alte județe,
– includerea în onorariu a cheltuielilor de deplasare ale avocatului la penitenciare, parchete, instanțe din afara razei de acțiune a baroului,
– plata distinctă a avocaților din oficiu în etapa soluționării măsurilor preventive;
– citarea avocatului curator să se facă după achitarea remunerației;
e. modificarea și completarea Regulamentului-Cadru pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor de asistenta judiciara ale barourilor, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 180/17.12.2016;
f. reducerea taxelor judiciare de timbru și renunțarea la formalismul excesiv al procedurii cererii de chemare în judecată (art. 200 și următoarele din Codul de procedură civilă); eliminarea prevederilor din Codul de procedură civilă privind dreptul instanței de a stabilii durata cuvântului acordat la dezbaterea în fond;
g. arhivarea documentelor pe suport informatic și accesul la forma electronică a dosarelor, partajarea proceselor pe ore, crearea unui soft național cu procesele avocaților (eventual și a justițiabililor pe baza de CNP) și imposibilitatea fixării pentru avocat a mai multor procese în aceeași zi și la aceeași oră, trimiterea prin sms, cu 3 zile înainte, de date despre instanța, ora și procesul următor;
h. modificarea/completarea Normei Metodologice nr. 1 a Departamentului de Coordonare a Asistenței Juridice (D.C.A.J.) de acordare cu titlu gratuit a asistentei de specialitate juridică de către decanul baroului, în sensul că fiecare avocat poate decide să presteze o activitate „pro bono”, fără a fi necesar acordul decanului/baroului;
i. introducerea în Codul de procedură penală a unor prevederi specifice pentru asigurarea secretului profesional, referitor la actele și lucrările profesionale aflate asupra avocatului sau la sediul profesional;
j. remunerarea membrilor comisiilor de cenzori;
k. înființarea unor comisii de specialitate la nivelul barourilor și a U.N.B.R. care să verifice modul de întocmire și de derulare a contractelor de colaborare și de salarizare între avocați și formele de exercitare a profesiei și să aibă competența soluționării sesizărilor cu privire la aceste aspecte;
l. înființarea unui grup de lucru care să aibă ca obiect elaborarea unei metodologii privind întreprinderea demersurilor legale de către U.N.B.R. pentru dizolvarea, lichidarea și radierea tuturor societăților comerciale înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, care au în componenta actului constitutiv codul CAEN 6910 – activități juridice, prin raportare la recursul în interesul legii admis prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII/12.06.2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 936/20.11.2006);
m. înființarea unui grup de lucru care să aibă ca obiect elaborarea unei metodologii privind întreprinderea demersurilor legale de către U.N.B.R. pentru dizolvarea, lichidarea și radierea tuturor entităților juridice înființate în temeiul O.G. nr. 26/2000, care au în statutul propriu atribuții cu privire la organizarea și exercitarea (fără drept) a profesiei de avocat;
n. înființarea unui grup de lucru care să efectueze demersuri (prin intermediul Consiliului Barourilor Europene-CCBE, Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului Europei) în vederea emiterii unor directive/recomandări/propuneri privind uniformizarea și eficientizarea asistenței publice judiciare la nivelul Uniunii Europene, inclusiv sub aspectul majorării și stabilirii cuantumului onorariilor avocaților care asigură asistența publică judiciară;
o. examinarea procedurilor de eliminare a Ordinului administrativ care impune deposedarea avocaților de telefoane mobile și aparate de înregistrat la accesul în spațiile aflate in administrarea Ministerului de Interne și la unitățile de parchet.
p. În domeniul fiscal:
– modificarea Codului fiscal prin precizarea caracterului de instituții non-profit (UNBR, CAA, Barouri, Filiale CAA, INPPA ) și identificarea fiscală și contabilă legala a acestora în raport de statutul de instituții de interes public;
– modificarea Codului fiscal în sensul reglementării exprese a caracterului deductibil al contribuțiilor la sistemul propriu de asigurări sociale și desocotirea lor în procedura emiterii deciziilor de impunere finale în raport de situațiile atestate de către Filialele C.A.A. drept contribuții efectiv plătite în anul pentru care se stabilește impozitul final datorat pentru venituri realizate din profesia de avocat;
– realizarea unei practici unitare cu privire la necesitatea efectuării auditului financiar al situațiilor financiare ale barourilor;
– impozitarea veniturilor formelor de exercitare a profesiei să se realizeze, în funcție de numărul angajaților, prin alegerea, la începutul fiecărui an calendaristic de către titularul formei de organizare, a unei din variantele prevăzute de lege (16% din profit, 3% di venituri, dacă nu există niciun angajat; 25 din venituri, dacă există un angajat, 1% din venituri, dacă există doi sau mai mulți angajați);
– scutirea de impozit a onorariilor avocaților din oficiu; anularea măsurii de a se reține de către Barou 1%;
– introducerea posibilității de a deduce contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate (modificarea Formularului 200); stabilirea salariului minim pe economie ca plafon minim lunar al venitului avocatului de la care să se plătească impozite, posibilitatea de a deduce cheltuielile cu utilitățile de la sediul formei de exercitare a profesiei, care este și domiciliul avocatului, necondiționat de un plata unui impozit mai mare pe clădire; majorarea la 100% a deducerii cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații ale autoturismului proprietate a formei de exercitare a profesiei;
q. Rezoluții/Apeluri ale Congresului privind introducerea ECLI (identificatorul european de jurisprudență) ca sistem de clasificare/ indexare de jurisprudență (+25 de caractere), accesul total al avocaților la sistemul ECRIS, accesul direct al avocaților la sistemele INFONOT, RGI On-line și E-terra, dobândirea de către UNBR a calității de furnizor de semnătură electronică, pentru a facilita utilizarea Registrelor electronice înființate prin Legea nr. 51/1995;
r. Modificarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, prin revenirea la decizia autorității competente potrivit căruia avocații nu sunt operatori de date personale;
s. Rezoluții/Apeluri ale Congresului privind:
– punerea în aplicare a recomandărilor Raportului Comitetul Director pentru Drepturile Omului cu privire la “Viitorul sistemului Convenției Europene” (către Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii) prin identificarea bunelor practici, referitoare la tipuri de măsuri concrete care pot fi adoptate; asigurarea finanțării pentru formarea profesională a profesioniștilor din domeniul juridic implicați (judecătorilor, procurorilor și avocaților), precum și pentru activitățile de conștientizare a Convenției și a jurisprudenței Curții pentru a remedia deficientele în ceea ce privește punerea în aplicare a Convenției, prin care să se abordeze în comun problemele legate de punerea în aplicare a Convenției în România, utilizând potențialul programului de formare pan-europeană pentru drepturile omului pentru profesioniști (Programul HELP) al Consiliului Europei; aducerea la îndeplinire a direcțiilor de acțiuni circumscrise Strategiei Guvernamentale în domeniul formarii profesionale a magistraților și avocaților cu suportul financiar al statului; asigurarea accesului la informația juridică – ca premisă a dreptului la acces la justiție prin traducerea hotărârile de principiu și / sau elaborarea unor rezumate ale acestor hotărâri în limba română; îmbunătățirea căilor interne de recurs, fie prin crearea unor noi căi de atac (inclusiv preventivă, judiciară sau în alt mod), fie prin interpretarea căilor de atac existente sau a dreptului procedural intern, în conformitate cu obligațiile care decurg din articolul 13 din Convenție și pentru a sprijini punerea în aplicare a Convenției la nivel național;
– mecanismele de acceptare a direcției în care se îndreaptă viitorul Curții Europene a Drepturilor Omului și procedura în fața Curții, în ceea ce privește conceptul de lărgire a marjei de apreciere acordată statelor (către Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, reprezentanții României în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și cei din cadrul Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei);
– stoparea detașărilor magistraților români la grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (către Consiliul Superior al Magistraturii);
– compatibilitatea proiectelor de legi cu standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului (către Guvernul și Parlamentul României);
– aplicarea Recomandării (2004)5 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind verificarea compatibilității legilor in vigoare și a practicilor administrative cu standardele impuse de C.E.D.O. și cu privire la aplicarea în dreptul intern a mecanismului constituțional prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaționale la care România este parte privitoare la drepturile fundamentale ale omului, atunci când prevăd reglementări mai favorabile decât legile interne (către magistrații români);
t. înființarea unei ”echipe de avocați”, plătită de UNBR, care să informeze prin sms și pe site toți avocații din țară despre noutățile în profesia de avocat, despre agenda obligatorie a unui avocat (de ex. data ultimă de depunere a declarației fiscale, data Congreselor, etc.) și despre noutăți relevante în dreptul civil, în dreptul penal, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul fiscal; crearea unui soft informatic legislativ al UNBR cu toată legislația din țară care să fie pusă spre folosința gratuită a avocaților;
u. editarea unor monografii ale personalităților din profesia de avocat
v. întărirea rolului Institutului Naționale de Pregătire și Perfecționare a Avocaților în formarea profesională a avocaților, competența profesională a avocaților fiind o garanție pentru asigurarea accesului efectiv la justiție (av. Mădălin Niculeasa);
w. reluarea conlucrării cu judecătorii și procurorii în cadrul Avizului (2013) 16 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni;
x. prioritățile profesiei de avocat în 2017, așa cum au fost adoptate de Comisia Permanentă în ședința din 20.01.2017 și Consiliul UNBR din 18.02.2017:
– implementarea la nivel național a proiectului dosarul electronic, reducerea taxelor judiciare de timbru atunci când obiectul acestora este evaluabil în bani, acordarea de către avocați a unei consultații anuale gratuite celor care îndeplinesc condițiile pentru ajutor public judiciar, cu remunerarea avocaților din Bugetul Ministerului Justiției;
– dezvoltarea unui sistem fiscal atractiv, simplificarea procedurilor și debirocratizarea activităților impuse de regimul contabil și fiscal al profesiei, creșterea accesului avocaților tineri la finanțare; încurajarea înființării și dezvoltării formelor de exercitare a profesiei de avocat prin angajarea de către acestea a personalului necesar activității profesionale prin instituirea aceluiași regim stimulativ aplicat microîntreprinderilor care, în perspectivă, dacă au între 1 și 9 angajați vor plăti un impozit pe cifra de afaceri de doar 1%, atât timp cât cifra de afaceri nu va depăși plafonul de 500.000 euro; depunerea de către formele de exercitare a profesiei a unei singure declarații de venituri pe an, în primul trimestru al anului următor obținerii veniturilor.
– conlucrarea cu alte profesii juridice prin acțiuni de pregătire profesională continuă (cu judecătorii și procurorii), implicarea avocaților în colectivele de lucru create pentru perfecționarea legislației juridice, realizarea unor acțiuni destinate perfecționării comunicărilor interprofesionale și de etică și deontologie aplicată;
– reforma administrării U.N.B.R., a Barourilor, a I.N.P.P.A. și a C.A.A. în conformitate cu principiile: eficiență, responsabilitate, credibilitate, transparență și deschidere către avocați prin: dezvoltarea infrastructurii cloud specifice IT comună tuturor organizațiilor din sistemul U.N.B.R. și crearea de platforme sociale on-line și centre de date, permanent în curs de dezvoltare, a unui portal web unic, cu acces la toate datele și expuse pe site-urile instituțiilor de interes public din sistemul profesiei de avocat; introducerea bugetelor (proiecțiilor) multianuale, mai întâi pe 2 ani, apoi pe 4 ani, alături de o programare bugetară pe 10 ani și în final 20 de ani; elaborarea și aprobarea Strategiilor de dezvoltare a domeniilor de interes pentru evoluția profesiei (Strategia privind atragerea fondurilor europene, Strategia de perfecționare a activității INPPA, Proiecția multianuală a investițiilor în sistemul CAA, etc.);
– nevoia de resurse umane motivate și profesioniste, care să constituie personalul tehnico-administrativ pe care se bazează decidenții, pentru implementarea, la nivelul UNBR, a sistemului de gestionare a declarațiilor de patrimonii profesionale, a actelor atestate de avocat, a sistemului impus de legislația prevenirii spălării banilor, pentru extinderea si aprofundarea comunicării intra-profesionale și pentru gestionarea și administrarea bazei de date impuse de evidența și legitimarea avocaților în mod unitar;
– implicarea activă în realizarea ”asanării normative” și a pachetului legislativ unitar ”Codul economic al României”, care se preconizează că va conține Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înființare a societăților comerciale, Legea evaziunii fiscale și alte legi cu caracter economic;
– sprijinirea implementării „Legii prevenției”, care ar avea ca obiectiv principal educarea și perfecționarea antreprenorilor de orice fel, precum și prevenirea greșelilor de orice fel în aplicarea legii și impune inclusiv, o soluție legislativă de stimulare a introducerii obligativității arondării treptate a populației la servicii de asistență judiciară tip abonament anual, după modelul ”arondării populației la consultanți fiscali”;
– racordarea la formulele de cooperare consolidată la nivelul UE și de participare activă la dezbaterile privind viitorul european al profesiei de avocat.
y. necesitatea informării din timp a delegaților la Congres cu privire la toate materialele supuse dezbaterii și adoptării, dar și cu privire la direcțiile preconizate de dezvoltare a profesiei; programarea Congresului după definitivarea tuturor documentelor fiscale, inclusiv a bilanțului contabil.

Art. 2. Propunerile prevăzute la art. 1, inclusiv cele reținute în Raportul de activitate al Consiliului U.N.B.R., aprobat prin Hotărârea Congresului avocaților nr. 1/23-25.03.2017, se transmit, spre analiză și dezbatere în ședința Consiliului U.N.B.R. din data de 17-18.06.2017.

II. Cu privire la sistemul Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.):

Art. 3. Se ia act de propunerile privind:
a. modificarea și completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;
– introducerea posibilității de a opta ca sumele reprezentând majorări de întârziere se facă venit fie la bugetul filialelor în fondul de pensii fie în cel pentru alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, în funcție de necesități, eventual cu aprobarea Consiliului CAA (alin. 2 al art. 25 din Lege);
– abrogarea art. 34 alin. (3) din Lege sau emiterea unei decizii interpretative care sa aibă în vedere ocrotirea efectivă a filialelor mici ;
b. modificarea și completarea Statutului CAA, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 139/27.07.2016 privind adoptarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 208/18.02.2017:
– prevederea ca drepturile de pensie ori alte drepturi de asigurări ale avocatului în activitate care se transferă de la o filială la alta, să se calculeze la fel ca și cele ale avocatului care activează într-o singură filială, dar să se plătească de către fiecare filială la care a activat, proporțional cu perioadele și cu contribuția avocatului la fondurile fiecărei filiale (art. 59);
– modificarea art. 24 alin. (1) din Statut, prin introducerea ajustărilor după trecerea unui an de la data decizie de pensionare pentru limită de vârstă (nu 15 ani ca în prezent);
c. anularea/reanalizarea prevederilor Regulamentului privind creanțele contributive, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 209/18.02.2017, după analiza realizata de grupul de lucru al Consiliului UNBR completat cu membri ai Barourilor Dolj și Constanța, care au formulat observații punctuale, în scris, cu privire la acesta;
d. creșterea gradului de transparență a activității Consiliului C.A.A., inclusiv în ceea ce privește realizarea oricărei investiții din sistem
e. ședințele Consiliului C.A.A. să se desfășoare în mod organizat și transparent, urmând modelul ședințelor Consiliului U.N.B.R., prin impunerea următoarelor (ce trebuie comunicate și vicepreședintelui U.N.B.R. responsabil de coordonarea activității C.A.A.):
– convocator și ordine de zi transmise anterior ședinței;
– enumerarea lucrărilor ce urmează a fi analizate și soluționate;
– comunicarea către membrii consiliului a materialelor atașate cererilor ce urmează a fi analizate;
– solicitarea filialelor C.A.A. să facă propuneri pentru agenda Consiliului C.A.A..
f. introducerea controlului financiar preventiv la C.A.A.;
g. administrarea patrimoniului deținut de C.A.A. de către avocați;
h. utilizarea sistemului SEAP pentru achizițiile realizate de C.A.A./filiale/ sanatoriu;
i. stabilirea unor tarife diferențiate și a unor prețuri accesibile pentru avocați la Complexul Balnear și de Recuperare ”Corpore Sano” Techirghiol.

Art. 4. Propunerile prevăzute în art. 3, se transmit Consiliului C.A.A. în vederea analizei împreună cu consiliile de conducere ale filialelor C.A.A. și cu specialiști independenți, pentru redactarea unui raport cu privire la acestea, care să țină cont de impactul asupra sistemului centralizat al C.A.A. și să aibă atașat punctul de vedere al Comisiei de Cenzori a C.A.A., care vor fi dezbătute în ședința Consiliului U.N.B.R. din data de 17-18.06.2017.

Art. 5. Soluțiile adoptate în urma dezbaterilor din ședințele Comisiei Permanente, ale grupurilor de lucru ale Consiliului UNBR (din domeniile corespunzătoare propunerilor înaintate Congresului), finalizate în proxima ședință de după Congres a Consiliului U.N.B.R. se vor comunica delegaților la Congres, autori ai propunerilor.

Art. 6. Prezenta Hotărâre se afișează pe pagina web a Uniunii Naționale a Barourilor din România (www.unbr.ro) și se comunică prin e-mail membrilor Consiliului UNBR și barourilor, care vor asigura comunicarea hotărârii către membrii barourilor.

pentru Prezidiul Congresului,

P R E Ş E D I N T E  U.N.B.R.
Av. dr. Gheorghe FLOREA

Publicat in:
Congresul Avocaţilor
Distribuie:
Array
Data publicarii: 31 martie 2017