Baroul Sibiu în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor
organizează conferinţa
„Înțelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”
Se acordă 10 puncte de pregătire profesională continuă
PROGRAMUL CONFERINŢEI
Sâmbătă, 8 aprilie 2017, Facultatea de Drept „Simion Barnuţiu” din Sibiu
Secţiunea de drept civil/procesual civil
09.00 – 09.30 – Înregistrarea participanţilor
09.30 – 12.30 – Dezbateri pe teme de drept civil şi procedură civilă
12.30 – 13.30 – Pauză de masă
Secţiunea de drept penal/procesual penal
13.30 – 16.30 – Dezbateri pe teme de drept penal şi procedură penală
Prezentarea lectorilor:
Civil şi procedură civilă:
- Dl. av. dr. Traian Cornel BRICIU – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Vicepreşedinte U.N.B.R., Director INPPA;
- Dl. av. dr. Claudiu Constantin DINU – conf. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA, responsabil pregătire continuă INPPA – drept privat;
- Dna. jud. Roxana STANCIU – judecător Tribunalul Bucureşti;
- Dl. Bogdan DUMITRACHE – executor judecătoresc, membru în comisia de elaborare a NCC, în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a NCC şi în comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare NCPC, formator INM;
Teme: Aspecte cu privire la aplicarea Noului Cod de procedură Civilă. Judecata în prima instanţă şi căile de atac. Implicaţii în materia executării silite. Se recomanda trimiterea la Barou din partea participantilor a problemelor care se doresc a fi dezbătute.
Penal şi procedură penală:
- Dl. av. dr. Petruţ CIOBANU – Vicepreşedinte al U.N.B.R., – lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, lector INPPA, Prodecan al Baroului Bucureşti, responsabil pregătire continuă INPPA – drept public;
Temă: Tehnici speciale de investigaţie criminalistică.
- Dl. av. Eugen OSTROVSCHI – Președintele Comisiei Centrale de Disciplină a UNBR;
Temă: Răspunderea disciplinară a avocatului. Modul de exercitare a acțiunii disciplinare și a căilor de atac în procedura disciplinară. Garanțiile dreptului la apărare a avocatului cercetat în procesul disciplinar.
- Dl. av. dr. Mihai Adrian HOTCA – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Membru în comisia de elaborare a proiectului legii de punere în aplicare a Codului penal, lector INPPA;
Temă: Aspecte practice privind evaziunea fiscală și spălarea banilor.
- Dna. av. dr. Andra-Roxana Trandafir – asist. univ. dr. prodecan al Facultatii de Drept, Universitatea din Bucureşti;
Temă: Răspunderea penală a persoanei juridice aflate în insolvență.
Taxa de participare este 150 de lei şi include bufetul de prânz. Taxa se poate achita la casieria Baroului Sibiu sau în contul Baroului RO48RNCB0227149871520001 BCR, cod fiscal 4406649 . Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi secretariatul Baroului Sibiu la numărul de telefon: 0269.211.669.