UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Comisia Permanentă
DECIZIA nr. 234
12 noiembrie 2024
privind desemnarea directorilor centrelor teritoriale ale Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A.)
În conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) lit. h) și alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 14 lit. r) din Statutul I.N.P.P.A.,
În acord cu prevederile art. 13 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al I.N.P.P.A.,
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Regulamentul Cadru de Organizare și Funcționare a centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A.,
În baza propunerilor directorului I.N.P.P.A., formulate în urma consultării decanilor barourilor interesate,
Comisia Permanentă, în ședința prin vot electronic din 12 noiembrie 2024,
DECIDE:
Art. 1.– Se numește în funcția de director al noului centru teritorial Constanța domnul av. Gabriel Grigore, Baroul Constanța, pentru un mandat de 4 ani, cu începere de la data de 21 octombrie 2024.
Art. 2.– Se numește în funcția de director al centrului teritorial Galați domnul avocat Florin Tudor, Baroul Galați, pentru un mandat de 4 ani, cu începere de la data de 21 octombrie 2024. Domnul avocat Florin Tudor preia documentația, baza de date, bunurile și resursele financiare ale CT Galați de la domnul av. Cristian Săraru, Decanul Baroului Galați, care a asigurat conducerea centrului teritorial Galați până la data preluării acesteia de către domnul avocat Florin Tudor.
Art. 3.– Se numesc, în funcția de director de centru teritorial, pentru un mandat de 4 ani, cu începere de la data de 21 octombrie 2024:
– doamna av. Andreea Ciurea, Baroul Brașov – Centrul teritorial Brașov
– domnul av. Marius Brănici, Baroul Iași – Centrul teritorial Iași.
Art. 4. – Se reînnoiește, pentru o nouă perioadă de 4 ani, cu începere de la data de 21 octombrie 2024, mandatul următorilor directori de centre teritoriale ale I.N.P.P.A.:
– domnul av. Daniel Ghiță, Baroul Dolj – Centrul teritorial Craiova;
– doamna av. Raluca Bercea, Baroul Timiș – Centrul teritorial Timișoara
– doamna av. Stanca Gidro, Baroul Cluj – Centrul teritorial Cluj.
Art. 5. – Prezenta decizie se comunică structurii centrale a I.N.P.P.A. și centrelor sale teritoriale și se publică pe site-urile www.unbr.ro și www.inppa.ro.
COMISIA PERMANENTĂ