COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR
Str. Ion Florescu nr. 1, Sector 3, Bucureşti, România
E-mail: [email protected]; Web: www.onpcsb.ro
Uniunea Naţională a Barorurilor din România, prin Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a programat un seminar de instruire în data de 24 noiembrie 2016, care se va desfăşura la sediul I.N.P.P.A în intervalul orar 10:00-12:00
Seminar de instruire dedicat entităților raportoare
– AVOCAŢI –
24 NOIEMBRIE 2016, str. Vulturilor nr. 23, sector 3, Bucureşti
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor organizează sesiuni de instruire pentru reprezentanţii entităţilor raportoare prevăzute la art. 10 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată.
În acest context, Uniunea Naţională a Barorurilor din România, prin Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a programat un seminar de instruire în data de 24 noiembrie 2016, care se va desfăşura la sediul I.N.P.P.A în intervalul orar 10:00-12:00, activitate ce se adresează avocaților, entităţi prevăzute la art. 10 lit. f) din legea specială menţionată mai sus, sesiune ce este inclusă în Planul de instruire aprobat pentru anul curent, postat pe website-ul instituţiei la secţiunea “programe/instruiri”
Conform PROTOCOLULULUI încheiat între Uniunea Naţionalã a Barourilor din România şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spãlãrii Banilor cu privire la schimbul reciproc de date şi informaţii, părțile vor coopera permanent în vederea adoptării unor puncte de vedere comune pentru elaborarea de noi acte normative sau modificarea celor în vigoare ce reglementează domeniul spălării banilor, cât și pentru perfecționarea cooperării.
Noua DIRECTIVĂ (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 141/73 din data de 5.06.2015) precizează expres modalitățile de garantare a drepturilor avocaților la protecția secretului profesional:
”39. În cazul anumitor entități obligate, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a desemna un organism corespunzător de autoreglementare în calitate de autoritate care este informată în primă instanță în locul unității de informații financiare. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, un sistem în care raportarea se face în primul rând către un organism de autoreglementare constituie o garanție importantă pentru a menține protecția drepturilor fundamentale în ceea ce privește obligațiile de raportare aplicabile avocaților. Statele membre ar trebui să furnizeze mijloacele și modalitatea de păstrare a secretului profesional și a confidențialității și de respectare a vieții private”
Programul activității de instruire din data de 24 noiembrie 2016
Interval orar |
Tema supusă prezentării
|
09:45 – 10:00 |
Înregistrarea participanților |
10:00 – 10:30 |
Dezbaterea cadrului legal în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor / finanțării terorismului |
10:30 – 11:00 |
Cunoașterea clientelei și monitorizarea relației de afaceri conformitate, supraveghere și control / Prezentare privind tipologii/scheme de spălare a banilor |
11:00 – 11:15 |
Pauză |
11:15 – 11:45 |
Implementarea regimului sancțiunilor internaționale și finanțarea terorismului |
11:45 – 12:00 |
Sesiune de întrebări și răspunsuri |
Seminarul se va desfășura la sediul INPPA din str. Vulturilor nr. 23, sector 3, Bucureşti. Participarea este gratuită. Înscrierile se fac prin e-mail la [email protected] (vă rugăm să ne comunicați datele dvs. de contact: email şi număr de telefon) până la data de 21 noiembrie 2016, în limita a 55 de locuri.
Pentru informații suplimentare, contactați secretariatul INPPA la numărul de telefon 021.320.03.08 sau prin email: [email protected]
Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 5, Cod 050091, Bucureşti
Fax: 021-330-1297Bucuresti