În continuarea Programului lansat la 19 februarie 2015, privind dezbaterile – atelier organizate de Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor – INPPA – la sediul UNBR (Palatul de Justiție, Splaiul Independenței nr. 5, sector 5)
Informăm avocații cu privire la temele dezbaterilor din 6, 20 şi 27 aprilie 2017:
I. 6 aprilie 2017, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Probleme de drept din practica judiciară privind evaziunea fiscală. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Petruț Ciobanu – lector univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; Prodecan Baroul Bucureşti; Vicepreședinte U.N.B.R. Invitat: domnul avocat doctor Mihai Adrian Hotca – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu, lector INPPA.
II. 20 aprilie 2017, ora 17.00, dezbaterea cu tema: Despre dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Petruț Ciobanu – lector univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; Prodecan Baroul Bucureşti; Vicepreședinte U.N.B.R. Invitat: domnul avocat doctor Valerian-Dumitru Cioclei – prof. univ. dr. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.
III. 27 aprilie 2017, ora 17.00, dezbatere cu tema: Răspunderea disciplinară a avocatului. Modul de exercitare a acțiunii disciplinare și a căilor de atac în procedura disciplinară. Garanțiile dreptului la apărare a avocatului cercetat în procesul disciplinar. Discuțiile vor fi moderate de domnul avocat doctor Petruț Ciobanu – lector univ. la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti; Prodecan Baroul Bucureşti; Vicepreședinte U.N.B.R. Invitat: domnul avocat Eugen Ostrovschi, Președinte al Comisiei Centrale de Disciplină.
Astfel cum a fost inițiat proiectul, în cadrul susținerii temelor de formare profesională continuă, dezbaterile vor avea caracter interactiv, fiind invitați şi reprezentanți ai altor profesii juridice/judiciare (magistrați, executori judecătoreşti, notari publici, practicieni în insolvență).
Dezbaterile vor avea loc în sala Comisiei Permanente a UNBR şi a Comisiei Centrale de Disciplina (sala E 24) de la etajul 1 al Palatului de Justiţie (localizată deasupra garderobei).
Accesul se face pe la intrarea principală a Palatului de Justiție, iar participanții se vor identifica la intrare cu cardul de avocat.
Înscrierile se fac prin email, la adresa de email: [email protected]. Numărul de locuri pentru fiecare dezbatere este limitat la 25. Înscrierea se va realiza prin email, cu indicarea datelor de contact (nume şi prenume, baroul, adresă de email şi număr de telefon), numărul maxim de locuri fiind ocupat în ordinea primirii cererilor de înscriere. Persoanele înscrise astfel vor fi contactate, având obligația achitării taxei de 60 de lei / dezbatere, în 24 de ore de la confirmarea înscrierii. Dovada plății va fi comunicată prin email ([email protected]) în 24 de ore de la confirmarea înscrierii, în caz contrar, locul devenind disponibil.
Taxa urmează a se achita prin ordin de plată sau transfer bancar, în contul INPPA (IBAN: RO56RNCB0082044172480001, B.C.R. Bucureşti, Sucursala Unirea, CIF: 16137943). Persoanele care doresc emiterea unei facturi pentru suma achitată, vor preciza odată cu comunicarea confirmării plăţii şi datele de facturare.
Pentru participarea la oricare din temele de dezbatere, se vor acorda 3 puncte de pregătire profesională continuă.