Uniunea Națională a Barourilor din România, în calitate de partener în cadrul Proiectului ”Pro Victims”, finanțat de Programul Justiție al Uniunii Europene, lansează APELUL LA CANDIDATURI pentru selecția unui (1) trainer-avocat, care va participa la seminarul multi-disciplinar ce urmează a fi organizat în perioada martie – aprilie 2019, la București.

                      

Uniunea Națională a Barourilor din România, în calitate de partener în cadrul Proiectului Pro Victims Justice through an Enhanced Rights Protection and Stakeholders Cooperation, finanțat de Programul Justiție al Uniunii Europene,

lansează

APELUL LA CANDIDATURI

Pentru selecția unui (1) trainer-avocat, care va participa la seminarul multi-disciplinar ce urmează a fi organizat în perioada martie – aprilie 2019, la București.

A. PREZENTARE PROIECT

Proiectul Pro Victims Justice through an Enhanced Rights Protection and Stakeholders Cooperation. Număr contract de finanțare 760112 — PRO VICTIMS JUSTICE — JUST-AG-2016/JUST-AG-2016-07, Programul Justiție al Uniunii Europene.

Coordonatorul Proiectului: Asociația Pro Refugiu organizație non-guvernamentală cu sediul în București

Partenerii Proiectului:

● Uniunea Națională a Barourilor din România
● Crime Prevention Council of Lower Saxony, Germania
● Center for the Study of Democracy, Bulgaria
● Scandinavian Human Rights Lawyers, Suedia

Obiectivele proiectului:

● Îmbunătățirea asistenței victimelor infracțiunilor pe durata procesului penal.
● Schimb de bune practici, expertiză între specialiști români, bulgari, germani, suedezi, în privința protecției drepturilor victimelor infracțiunilor.

Activitățile proiectului:

● Întâlniri transnaționale între experți români, bulgari, germani, suedezi.
● Elaborare publicații privind problematica drepturilor victimelor infracțiunilor.
● Organizare seminarii naționale în România și în Bulgaria (seminarii multi-disciplinare pentru avocați, magistrați, asistenți sociali, psihologi).
● Conferință transnațională final de proiect.

Asociația Pro Refugiu, în calitate de coordonator al proiectului Pro Victims Justice through an Enhanced Rights Protection and Stakeholders Cooperation, va organiza la București un seminar multi-disciplinar cu durată de 2 zile destinat avocaților, magistraților, asistenților sociali, psihologilor din România.  Data exactă a seminarului va fi stabilită de comun acord cu trainerii care vor fi implicați în implementarea seminarului, sub coordonarea Asociației Pro Refugiu.

Conform proiectului, seminarul va fi organizat în perioada Martie-Aprilie 2019.  Număr estimat participanți 40 persoane. Locația evenimentului va fi Hotel Minerva (strada Gheorghe Manu nr 2-4, sector 1, București).

Evenimentul va fi organizat în manieră interactivă, prelegerile vor alterna cu discuții pe baza studiilor de caz. Subiectele care vor fi abordate vor consta în:

● Drepturile victimelor infracțiunilor conform legislației române și europene.
● Proceduri de referire a victimelor în vederea acordării de asistență juridică/socială/psihologică.
● Trauma și evitarea re-victimizării în procesul penal.
● Prezentarea aplicației, pentru telefoane mobile (Android și iOS), creată de coordonatorul proiectului, prin intermediul căreia se pot obține informații juridice generale privind fiecare țară implicată în proiect.

B. SELECȚIE AVOCAT

Uniunea Națională a Barourilor din România, în calitate de partener în proiect, selectează 1 trainer-avocat care va fi implicat, alături de ceilalți traineri/membri ai echipei, în implementarea seminarului.

I. Criterii Selecție:

● Avocat definitiv, specializat în drept penal.
● Experiență în proiecte cu finanțare europeană.
● Experiență în calitate de trainer /expert /speaker în cadrul conferințelor, training-urilor pe teme juridice
● Cunoașterea limbii Engleze (nivel avansat).
● Bune abilități de comunicare, flexibilitate, capacitate de lucru în echipă.

II. Atribuțiile Trainerului Avocat / Seminar

1. Elaborare material scris “Legislația română privind drepturile victimelor infracțiunilor”. Document (word) conținând aspecte relevante din legislația română privind drepturile victimelor infracțiunilor în procesul penal. Documentul va fi elaborat în limba română (4 pagini, Times New Roman, 12 font size, single space).

2. Elaborare prezentare power point “Legislația română privind drepturile victimelor infracțiunilor”. Prezentarea power point va fi realizată în limba română și în limba engleză.

3. Trei studii de caz, problematica drepturilor victimelor infracțiunilor. Document (word) 3 pagini, în limba română, conținând cele 3 studii de caz. Fiecare caz va conține o descriere a situației de fapt și un set de întrebări pentru participanții la eveniment.

4. Prezentarea, în cadrul seminarului, a subiectului “Legislația română privind drepturile victimelor infractiunilor” (prelegere și studii de caz). Pentru acest subiect vor fi alocate 3 ore (1 oră prelegere și 2 ore discuții studii de caz).

Nota: În vederea pregătirii corespunzătoare a materialelor și pentru stabilirea exactă a modalității de prezentare a acestora în cadrul evenimentului, trainerul-avocat va discuta / se va consulta cu Asociația Pro Refugiu coordonatorul proiectului. Înainte de implementarea seminarului, Asociația Pro Refugiu va organiza o întâlnire cu toți trainerii la biroul organizației situat în Bucuresti, strada CA Rosetti nr 17.

Nota: Trainerul-avocat va transmite pe email, Asociației Pro Refugiu și Uniunii Naționale a Barourilor din România, toate materialele care vor fi elaborate pentru seminar.  Materialele vor fi transmise cu cel puțin o săptămână înainte de eveniment.

● Asociația Pro Refugiu [email protected]
● Uniunea Națională a Barourilor din Romania [email protected]

III. Remunerația trainerului avocat:

● Trainerul-avocat va încheia un contract cu Uniunea Națională a Barourilor din România, în care vor fi prezentate informații detaliate privind atribuțiile în cadrul seminarului pe care Asociația Pro Refugiu îl va organiza. Trainerul-avocat va fi remunerat după implementarea seminarului.

● Suma brută (pregătire materiale și prezență la seminar) care va fi plătită trainerului-avocat va fi echivalentul în Lei al sumei de 720 Euro, sumă calculată la cursul infoeuro din luna aferentă plătii. Cursul de schimb valutar avut în vedere pentru toate costurile efectuate în proiect este cel solicitat de Comisia Europeană și se regăsește publicat lunar pe website:

http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/index_en.cfm

IV. Documente / Proces selecție:

1. Un Curriculum Vitae în limba Engleză care să conțină informații detaliate privind experiența conform datelor precizate la punctul I “Criterii de Selecție”.

V. Termen limită:

Avocații care doresc să se implice în acest proiect, sunt rugați să transmită CV-ul în limba Engleză pe adresa de email a Uniunii Naționale a Barourilor din România [email protected] până la data de 29 Ianuarie 2019.

În data de 31 ianuarie 2019, Uniunea Națională a Barourilor din România va anunța candidatul admis, respectiv candidații respinși.

Publicat in:
Diverse, Slider, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 8 ianuarie 2019