Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor participă în calitate de Partener, respectiv Partener asociat în cadrul proiectului transnațional ACTIONES.

ACTIONES – Active Charter Training through Interaction Of National Experiences este un proiect finanțat de UE, sub coordonarea Centrului de cooperare judiciară din cadrul Institutului European Universitar, și beneficiază de implicarea a 7 instituții academice (și anume, Universitatea Uppsala, Universitatea din Parma, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Ljubjana, Universitatea din Pompeu Fabra, Colegiul European, și Centrul European Inter-universitar), o asociație la nivel european a judecătorilor (și anume Asociația Judecătorilor Europeni în drept Administrativ), și 9 instituții naționale care au în competență pregătirea judecătorilor și avocaților (și anume, Academia Judiciară Croată, Școala Italiană de Magistratură, Institutul Național al Magistraturii – România, Curtea Supremă din Estonia, Școala Națională Poloneză pentru sistemul judiciar și pentru procuratura publică, Centrul Sloven de Pregătire Judiciară, Consiliul General Spaniol pentru sistemul judiciar și Uniunea Naţională a Barourilor din România).

ACTIONES este un proiect de doi ani începând din luna noiembrie 2015 până în luna octombrie 2017.

Proiectul ACTIONES se bazează pe premisa că un standard ridicat și coerent de protecție a drepturilor fundamentale în cadrul UE necesită mult mai mult decât simpla cunoaştere a dispozițiilor Cartei. Acest lucru trebuie să fie completat de o profundă înțelegere, la nivel social și politic, de conștientizare și rapiditate în adoptarea de soluții procedurale oferite de diferite ordine juridice, de deschidere față de produsele acestora, precum și disponibilitatea de a se angaja în schimburi de opinii. Aceste calități trebuie să fie cultivate și raportat la conștientizarea privind limitările de timp şi de resurse cu care se confruntă judecătorii şi avocații în activitatea lor de zi cu zi. Proiectul își propune să ofere răspunsuri la toate nevoile de mai sus, prin elaborarea unui set de instrumente ușor de utilizat prin care membrii profesiilor juridice se vor familiariza cu tehnicile de interacțiune pe verticală și pe orizontală dintre instanțele europene și cele naționale, asigurând astfel punerea efectivă în aplicare a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale și căi de atac adecvate împotriva încălcării acesteia.

Proiectul ACTIONES va identifica cazuri din jurisprudența europeană și națională care vor exemplifica probleme cu privire la domeniul de aplicare și la aplicarea Cartei, care vor fi adunate și analizate într-un manual modular şi într-o bază de date. Manualele vor aborda aspecte generale (cum ar fi domeniul de aplicare și aplicarea efectivă a Cartei, tehnicile de dialog judiciar, precum și dreptul la căi de atac eficiente), o analiză sectorială (respectiv dreptul  consumatorilor, migrația, inclusiv dreptul la azil, non-discriminarea), precum și teme intersectoriale (respectiv dreptul penal și protecția jurisdicțională efectivă). Acest set de instrumente va oferi baza pentru 12 ateliere de formare (5 transnaționale, care vor avea loc în Florența, Uppsala si Parma și 7 naționale organizate de instituțiile academice și judiciare locale), precum și o fază de diseminare (cu încă o formare transnațională și o Conferință finală de la Bruxelles).

Proiectul ACTIONES va contribui la crearea unei noi generații de judecători și avocați, pe deplin conștientă de potențialul pe care îl are Carta UE a drepturilor fundamentale în domenii de actualitate, cum ar fi: dreptul consumatorului, migrație, inclusiv dreptul la azil, non-discriminarea, cooperare judiciară în materie penală, protecția jurisdicțională efectivă.

Rezultatul final va fi platforma de instruire ACTIONES, care va conține următoarele patru componente:
– Un Manual modular cu privire la aplicarea Cartei în domeniile selectate, în limba engleză, cu cazuri ipotetice, ghiduri, și sfaturi pentru formatori

– O bază de date care va conține toate cazurile din jurisprudență adunate

– 8 programe de formare diferite adaptate specificului național, traduse în limba oficială a partenerilor care le vor elabora

– Un raport cu privire la metodologia de formare ACTIONES, permițând replicarea acestuia.

Contacte :
Director de proiect – Fabrizio Cafaggi
[email protected]
Manager de proiect – Federica Casarosa
[email protected]
Coordonator proiect pentru UNBR / INPPA – av. dr. Ion Turculeanu, Vicepreședinte UNBR
[email protected]

Publicat in:
Diverse, Fără categorie, Stiri
Distribuie:
Array
Data publicarii: 23 decembrie 2015